Dragile mele cititoare, în luna mai s-au mai adunat câteva noutăți din lumea de beauty și m-am gândit că un articol în care să vi le prezint pe toate, ar fi mult mai indicat și mai atrăgător. Așadar, de acum încolo, inaugurez rubrica de articole beauty news lunar. Prima noutate este de la Nature Box care lansează gama de balsamuri spray fără parabeni și siliconi, Spray Express, care are la bază 100% uleiuri naturale, presate la rece, iar formula lor nu conține siliconi, parabeni sau coloranți artificiali. Sunt certificate a fi integral vegane, fără ingrediente de origine animală, descurcă părul instant și devine ușor de coafat. Produsele pot fi achiziționate atât online, cât și prin intermediul rețelei de magazine dm drogerie markt din țară. Linia de balsamuri Spray Express este disponibilă în trei variante, în funcție de nevoia părului tău:
- cu ulei de avocado – repară părul și permite o descurcare ultra-rapidă a acestuia;
- cu ulei de rodie – ideală pentru părul vopsit, excelentă și pentru descurcare instantă;
- cu ulei de măsline – îngrijește și hidratează părul lung, având, de asemenea, și avantajul descurcării cu ușurință a părului după spălare.
După o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți, în care am învățat să prețuim și să apreciem lucrurile mici și simple din viața noastră, e timpul pentru o doză de răsfăț, care să alunge stresul și să ne redea starea de bine. Aroma magică cu note floral-fructate C-THRU Harmony Bliss readuce culoarea și energia pozitivă și alungă zilele mohorâte. Este mixul perfect între parfumul delicat al trandafirilor, magnoliei, ambrei și iasomiei și notele proaspete, ușor exotice, de căpșuni, pere și mandarine. Gama C-THRU Harmony Bliss este formată din apă de toaletă și deodorant spray.
elmiplant ne ajută cu câteva sfaturi pentru a ne pregăti pielea pentru vară. Pentru un ten luminos, ne recomandă Gelul exfoliant elmiplant Skin Control care conține lemongrass și micro-particule de bambus 100% naturale, care mențin aspectul sănătos al pielii, reduc imperfecțiunile, minimizează porii și reglează secreția de sebum. Pentru un refresh al tenului avem loțiunea micelară elmiplant Skin Moisture, concepută special pentru față, zona sensibilă din jurul ochilor și buze, ce conține prebiotice și șofran 100% natural din surse sustenabile. Make-up-ul natural, pe principiul Less is more, în special vara. E de ajuns să acoperi doar micile imperfecțiuni și să adaugi un strop de strălucire folosind crema CC elmiplant Skin Moisture, care uniformizează nuanța tenului, îngrijire avansată a pielii într-un singur produs, pentru un ten cu un aspect perfect.
Pielea hidratată arată mai bine în orice ținută, iar Loțiunea de corp elmiplant Supreme Hyaluronic cu acid hialuronic, are o formulă inedită și o textură plăcută, cremoasă, care ajută la refacerea pielii uscate, lăsând-o fină și catifelată la atingere. Și călcâiele au nevoie de extra îngrijire, înainte de a le expune în încălțămintea de vară. Încearcă crema hidratantă pentru călcâie elmiplant smooth feet cu unt de avocado și peppermint, ingrediente recunoscute pentru proprietățile lor emoliente, iar dacă pielea ta este foarte uscată, crema reparatoare pentru călcâie crăpate elmiplant smooth feet ce conține unt de shea și peppermint te va ajuta cu siguranță să te bucuri de o piele frumoasă, îmbunătățindu-i vizibil aspectul.
Cele mai noi produse de styling pentru bărbați, de la Schwarzkopf: Spray-ul pentru coafat got2b Roaring High BlowUp Bodyfier – este un pre-styler, o bază de pregătire a părului pentru a fi coafat. El oferă textură cu nivel mediu de fixare și reduce cantitatea de produs folosit ulterior pentru coafare. Pudra texturizantă got2b Roaring High Texturizing Powder to Cream – care se transformă în cremă la frecarea în mâini și oferă podoabei capilare textură și flexibilitate în aranjare. Cleiul texturizant got2b Roaring High Sprayable Clay Constructor – este ideal pentru stilul quiff voluminos, care aranjează toate șuvițele în sus și oferă un aspect mat și fixare părului, de la rădăcină până la vârfuri.
Așadar, pe care dintre aceste noutăți vi le doriți?
.
.
.
Toate sunt faine,interesante produsele pentru barbati!
Da, așa am zis și eu! Mersi de comentariu! 😘