De unde cumpăr și eu ceva timp liber? Chiar am nevoie. De câteva zile vroiam să dau drumul acestui nou giveaway aniversar organizat cu sprijinul mult îndrăgitului brand românesc Farmec, dar ia timp de unde nu-i. Chiar și acum, e aproape ora 10 seara, iar eu în loc să mă demachiez, să întind rufele la uscat sau măcar să-mi bag piticul la culcare, vreau să dau drumul acestui concurs. Premiul este atât de atractiv și frumos, încât nu mai pot amâna. Voi fi scurtă și la obiect.
Vor fi trei câștigătoare și fiecare va primi:
- Lac de unghii Ultrarezistent – nuanța 72 – asemănătoare culorii anului 2019 Pantone – Living Coral – perfectă pentru vară,
- Demachiant bifazic pentru ochi și buze, cu ulei de argan,
- Cremă matifiantă cu bambus.
Condiții de participare:
- LIKE paginilor de Facebook Zona Mov și Farmec;
- FOLLOW conturile Zona Mov și Farmec pe Instagram;
- Răspundeți la întrebarea: Ce înseamnă pentru tine brandul Farmec?
- Opțional, distribuiți concursul pe InstaStories (instagram).
Perioada de înscriere este de o săptămână, începând de astăzi, 30 mai până joi 6 iunie 2019. În câteva zile voi extrage câștigătoarea, aleatoriu, cu ajutorul random.org. Se poate înscrie oricine din România care îndeplinește condițiile de participare. Voi trimite premiul doar către o adresă din România.
Succes la concurs!
💜
💜
EDIT: Cele 3 câștigătoare extrase de random.org sunt nr. 6, nr. 17 și nr. 18,
adică nr. 6 – Trandafir Mihaela Anabela, nr. 17 – Roman Nicoleta Ana Maria și nr. 18 – Anghelina Irina.
Felicitări!
💜
💜
Ptr mine, brandul farmec inseamna produse romanesti de calitate, la preturi mai mult decat accesibile, produse cu care am crescut.
Farmec pentru mine este un brand românesc, cu tradiție și produse de calitate.
Pentru mine Farmec este primul brand cu care am luat contact, un brand cu produse bune , 100% românești și cu multă tradiție.
3 Oana Alexandra Tudose
2 Antohe Cristina-Elena
1 Alexandra Rosu
Pentru mine, Farmec este compania romaneasca care vine mereu in intampinarea noastra cu produse pentru toata familia. Sunt produse bune, la preturi accesibile. Tot timpul, am cel putin un produs Farmec in casa. Am incredere in acest brand si nu ezit sa-i achizitionez produsele.
Farmec pt mine este un brand romanesc cu traditie,in care am incredere si folosesc produsele lor de foarte mult timp pt ca sunt calitative si raportul calitate-pret este bun! Cel mai mult folosesc lacurile de unghii,nuantele sunt wow si rezista mult pe unghii! 💜
5 Georgiana Popa
4 Roxana Elena Suma
wow
💕💕💕😘❤️💋super mulțumim
Greu cu timpul liber 🙁 asa. s mămicile mereu
Pentru ca au produse de calitate,prețuri accesibile și foarte potrivite pentru tipul meu de ten.😊😊😊
7 Știr Ana-Maria
6 Trandafir Mihaela Anabela
farmec e de renume si prestigiu, e al nostru
😍mi. aduce aminte de mamaie cand se aranja pt servici si avea crema farmec
Sunt o mare fana a produselor Farmec,pana acum, este singurul brand romanesc la care ma reintorc cu drag, de fiecare data,si il folosesc de foarte mult timp. Imi atrage atentia cu produse originale si de calitate, cu ingrediente de ultima ora, in asa fel incat noi sa primim tot ceea ce este mai bun pentru frumusetea si sanatatea noastra. Love Farmec ❤
8 Granpier Rodica
Este românesc …..și este de calitate!
Preturi accesibile!
9 Rebecca Mihaela caragea
folosesc multe produse de la ei , cred ca Farmec inseamna produse romanesti de buna calitate , la un pret imbatabil 🙂
Folosesc produsele Farmec atat eu cat si mama mea.Sunt foarte multumita de cremele lor!
11 Simona Banica
10 Corina Cosa
Pentru mine Farmec inseamna primul brand romanesc descoperit odata cu laptele demachiant…pe la 16 ani.Au urmat ojele, cremele depilatoare, rujurile si deodorantele pe scurt Farmec e un brand in care chiar am incredere!
12 Anda Gabriela Moc
Pentru mine Farmec inseamna „anii facultății „. Atunci l-am descoperit, avand preturi super accesibile pentru bugetul unei studente. Si apoi am realizat ca sunt si foarte calitative, asa ca inca le mai folosesc si acum, dupa mai bine de 10 ani.
13 Diaconu Catalina Mariana
Pentru mine farmec inseamna traditie,ingrediente naturale ,un brand romanesc de care suntem mandrii de atatia ani
14 Mihai adela
Pentru mine, brandul Farmec este un brand romanesc renumit in tara si in strainatate ,ce are in portofoliu produse de calitate. Am luat cunostinta de produsele Farmec de la mama mea ,care le folosea in mod frecvent. Produsul cel mai folosit de mine este Doina-emulsie cu laptisor de matca.
15 GEORGESCU NICOLETA
Farmec este brandul meu de suflet pentru ca prima oara am vazut laptele Doina la bunica si la mama mea, iar cand m-am marit am inceput sa-l folosesc eu. Asa ca simt ca face parte din familie. 🙂
16 Roxana Sandoi
Farmec pentru mine inseamna tradiție si amintiri frumoase despre mama care a fost prima care mi a oferit in dar primul produs Farmec si m a invatat ca produsele lor sunt foarte bune si create in România! Laptele Doina il folosesc si acum!as dori foarte mult sa folosesc aceste produse minunate! Multumim pentru concurs!💜💓💟
17 Roman Nicoleta Ana Maria
Pentru mine Farmec înseamnă produse românești de calitate
18 Anghelina Irina
Farmec este brandul cu care am crescut ,cu produsele lor am inceput să mă îngrijesc ,sunt produse de calitate pe care le am tot timpul in casa.
Sunt produse bune, la preturi accesibile. Tot timpul, am cel putin un produs Farmec in casa.
Farmec reprezintă pentru mine tradiția frumuseții românești
21 Monika Ciofu
20 Andreea Toaca
19 Valeria Chertes
mulțumesc mult de tot pt sansa de a le castiga❤️💋💕👏abea astept sa le testez ❤️❤️💋
Pentru mine Farmec, înseamnă brandul Nr 1 de cosmetice de calitate, pentru toate tipurile de ten și pentru toate buzunarele!!! Cele mai bune produse!!!
Pentru mine Farmec este una dintre putinele mărci românești în care am mare încredere.Sunt produse cu care am crescut, care întotdeauna s-au pliat pe nevoile mele.Si sa nu uitam de preturi, care au rămas decente 😁
23 Alina Petrican
22 Craciun Camelia Cosmina
Sunt produse bune, la preturi accesibile. Tot timpul, am cel putin un produs Farmec in casa, mai ales sampoane
Folosesc cu drag multe dintre produsele minunate ale acestui brand pentru ca sunt de foarte buna calitate .si cu preturi accesibile .
Laptele demachiant si cremele de fata sunt nelipsite .
Multumim draga mea ptr concurs 😘
25 Pusa Raisa
24 Iuliana Toaca
un brand romanesc cu traditie,in care am incredere si folosesc produsele lor de foarte mult timp pt ca sunt calitative si raportul calitate-pret este bun
26 Toaca Petrut
Folosesc produsele Farmec de cel puțin 7 ani. Crema depilatoare pentru piele normală de la Farmec este produsul care nu lipsește niciodată din casă. Pentru mine Farmec este unul dintre cele mai bune branduri românești, care îmi inspiră încredere și care nu m-a dezamăgit niciodată.
27 Saviuc Diana-Ionela
Farmec pentru mine este un brand românesc, produse de calitate.
28 dumitru barabula
Farmec pentru mine este un brand românesc, produse de calitate.
29 barabula geta
Este un brand care mie îmi place foarte mult, bunica și mama mea foloseau foarte des produse de la Farmec, în special Laptele Doina! Îmi place ca au produse de calitate și la prețuri accesibile!
30 Marinescu Constantina Cristina
este un brand ce inseamna stabilitate, cel putin pentru mine
31 glodeanu-carata catalina
Farmec pentru mine este un brand românesc produse de calitate cu rezultate spectaculoase
32 rafay violeta daniela
Farmec pentru mine este un brand românesc produse de calitate și la prețuri accesibile!
33 Barabula Varvara
Farmec pentru mine este un brand românesc produse de calitate și la prețuri accesibile!
Pentru mine brand-ul Farmec este un brand cu renume, cu foarte multe produse de calitate in portofoliul sau, iar preturile foarte accesibile oricui.
34 Nicoleta Alexandra Badea
Farmec pentru mine înseamă-produse foarte bune. Folosesc acest demachiat și este genial, niciun demachiat nu demacheaza atât de bine machiajul cum o face el.
35 Lorena Laczko
Folosesc produsele Farmec atat eu cat si surorile mele.Sunt foarte multumita de produse pentru ca sunt romanesti si de calitate.
36 Ivan Janeta
PRODUSE DE CALITATE SI PARFURMATR FRUMOS EU AM INVATAT SA LE FOLOSESC DE LA MAMA MEA EA FOLOSESTE DE ANI DE ZILE.
37 MARIA AL SAMMAN
reprezinta calitatea Romaneasca
38 Sava Iulia
Farmec reprezinta pentru mine o mostenire de familie atunci cand vorbim despre frumusete, pentru ca atat bunica cat si mama foloseau produsele lor(imi aduc aminte ca primul produs cosmetic pe care l-am folosit a fost emulsia nutritiva cu extract de castraveti Doina).
39 Pasere Rodica Mihaela
Pentru mine „Farmec”inseamna traditie iin creearea produselor de infrumusetare romaneasca,calitate si multa pretuire pentru cei carora li se adreseaza:oameniiFelicitari!
40 Diaconu Luminita
Farmec pentru mine este un brand românesc, cu tradiție,cu produse de calitate si preturi accesibile.
41 Bleotu Macrina
Farmec pentru mine este un brand românesc, cu tradiție și produse de calitate si la preturi avantajosase!
42 Tanasa Lazarescu Ramona
Brand tradițional româ nesc cu cosmetice de calitate la prețuri pentru oameni normali.
43 Dan Ababei
Farmec este brandul tuturor romancelor care vor sa foloseasca produse de calitate, accesibile si romanesti!
44 Apetrei Alexandra
Am crescut cu Farmec, cu laptele Doina, mai exact. Prima oara l-am vazut la mama mea. Imi plac mult produsele lor, sunt de calitate si foarte accesibile ca pret.
45 Tudorita Săndoi
Înseamnă istorie în cosmetică! Produse de calitate la un pret corect!
46 Alice
Farmec inseamna traditie romaneasca, calitate si preturi accesibile.
Am dat follow pe insta cu numele eve.rf
FB: Larisa Eveline
47 Larisa Eveline
Pentru mine, marca Farmec inseamna produse nationale decente la un pret decent.
Facebook: Anda Darie
Instagram: anda752000
48 Anda Darie
Farmec reprezintă copilăria mea! Îmi amintesc de mama cum se demachia seara la oglinda noptierei din dormitor și eu mă uitam la ea din pat. Înseamnă acel miros specific al cremelor care îi hidratau tenul și pe care il simțeam când mă pupa. Reprezintă deasemenea prezentul meu ptr că și eu sunt o fana înfocată a acestor produse! FARMEC înseamnă clasic și modern , calitate superioara dovedită în timp, efecte vizibile și benefice asupra tenului! E că o moștenire lăsată generațiilor viitoare!
49 Daniela Dragomir
Pentru mine Farmec inseamna produse de calitate,la preturi accesibile si cu traditie romaneasca.Chiar imi aminteste de laptele Doina cand l-am vazut prima oara la mama si de la ea am folosit.
50 alina corodescu
Farmec inseamna traditie, calitate, grija, pasiune.
51 Nicoleta Agache
Iubesc produsele Farmec! Fiindcă mă inspiră și induc o stare plăcută de optimism și veselie, prin aromele, nuanțele și calitatea autentică a îngrijirii lor, ce împreună oferă răsfățul complet!
Nume fb.: Chrys Krystal (instagram: krystalchrys)
52 Cristina Penciuc
Un brand cu produse bune, de calitate, ieftine, pe care le știu și le folosesc de mult timp.
53 Gavriloi Adina
un brand romanesc cu traditie
fb Mina Hermina
ig mina_._hermina
54 Hermina Babau
un brand recunoscut pe plan international datorita calitatii produselor
FB-Elena Racovita
instagram-cenzora2012
55 Serban Elena
Pentru mine este tradiție și calitate
56 Mary Wind
Un brand care respecta si promoveaza calitatea si face cinste Romaniei
instagram-tantitheo
57 Marin Theodora