Imunotus Forte împotriva tusei

      Aproape toată iarna am avut o tuse productivă de care cu greu am scăpat și după multă vreme. Și numai din cauza vremii reci, eu nu mă împac bine cu iarna sau cu vremea rece. Dac-aș putea, aș hiberna pe toată durata ei, ca să treacă mai repede… 😀 Când eram mică, alta era situația. Eram prietena cea mai bună a iernii, era magică pentru mine. Când eram mici ne bucuram de construcția cazematelor din zăpadă; atunci nu ne păsa nici de cizmele și hainele ude, nici de riscul de a ne îmbolnăvi. Iar răceala, cu toate simptomele ei, trecea mai repede. Acum, adulți fiind, o suportăm parcă mai greu. Mai ales atunci când vine la pachet cu o tuse productivă care nu te lasă să te odihnești noaptea, iar ziua îți întrerupe activitatea.

    Important este să nu te îngrijorezi, pentru că tusea este o reacție de apărare a organismului, ce constă într-un mecanism reflex al căilor respiratorii de a elimina secrețiile (mucusul) sau corpii străini. Tusea inițială, seacă și iritativă, se transformă într-una productivă, mucusul fiind astfel eliminat. Uneori se întâmplă să respiri greu sau să ai stări de vomă, care te vor împiedica să dormi.

    Dacă te confrunți cu o tuse productivă, Imunotus® Forte îți este de ajutor. Un plic de Imunotus Forte combină în mod eficient 600 mg de acetilcisteină naturală, extracte standardizate din flori și fructe de soc, frunze de cimbru de cultură și Vitamina C. Nu conține coloranți sintetici sau conservanțiAcetilcisteina contribuie la funcționarea normală a sistemului respirator, acționând asupra fluidificării și eliminării mucusului în exces. Cimbrul are proprietăți antispastice, calmează tusea și durerile de cap, reduce inflamația și desfundă nasul. Vitamina C are proprietăți imuno-stimulatoare și ameliorează simptomele date de răceli. Iar fructele și florile de soc au proprietăți antivirale, acționând asupra virusului care a determinat viroza respectivă. Este foarte important acest beneficiu, întrucât peste 85% dintre infecțiile virale sunt cauzate de virusuri. 

    Un singur plic/zi te ajută sa scapi de tusea productivă (produsul fluidizează secreţiile mucoase și favorizează expectoraţia). Imunotus Forte este recomandat adulților, dar și copiilor, începând cu vârsta de 12 ani, având un profil de siguranță ridicat. Conținutul plicului se dizolvă în aproximativ 200 ml apă plată, iar durata de administrare poate ajunge până la 14 zile.

     Pentru mai multe informaţii despre produsele Fiterman Pharma împotriva răcelii, accesaţi www.stopraceala.ro.

Ați încercat Imunotus Forte?

.

7 comentarii la “Imunotus Forte împotriva tusei

  1. De cateva zile ma chinuie tusea si nu cedeaza indiferent ce am luat.Maine merg la farmacie sa cumpar si Imunotus forte si sper sa ai dreptate dat fiind ca am citit cu mare atentie articolul

  2. pare a fi un medicament bun daca adat rezulate..nu l.am incercat,dar cu prima icazie cand va fi uni din noi racit o sa luam si noi…multumim pe pont 😍😗

  3. Nu sa ști nu le am incercat ,nu prea am avut probleme cu tusea
    Dar Merita stiut
    Multumim te pup și am sa țin cont

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.