3 primere pentru ten

     În momentul de față am 3 primere pentru ten, iar în trecut nu foloseam niciunul. 🙂 Dar ne schimbăm, ni se schimbă gusturile, preferințele; azi ne place ceva, peste un timp nu ne mai place. Eu am constatat acest lucru la mine, probabil și voi v-ați surprins la fel. 3 primere pe care le folosesc cu drag, atât înaintea fondului de ten, cât și fără fond de ten. Veți vedea care și de ce.

      MustaeV Lustrous Cream Base este o bună bază pentru machiaj pentru că menține tenul hidratat și se simte bine pe toată durata zilei. De asemenea, el devine și catifelat, iar fondul de ten arată mai bine aplicat peste acest primer. Particulele fine irizante conferă pielii un aspect iluminator, tenul are un aspect odihnit și luminos. Iar fondul de ten preia și el din această luminozitate. Textura este ușoară, intră repede în piele și nu este lipicios, o plăcere să-l aplici! Ei spun că primer-ul poate fi purtat și singur, fără fond de ten peste, dar eu nu am încercat această variantă. Ingredientele sunt ok, doar la finalul listei apare parfumul, care îi dă un miros discret, proaspăt, foarte plăcut. 

     Despre primer-ul essence Fresh & Fit Awake primer v-am spus în treacăt în articolul de AICI, când l-am achiziționat și de atunci l-am tot folosit. Se aseamănă destul de mult cu cel MustaeV, numai că acesta are un efect mai pronunțat de iluminare. Tenul capătă un aspect luminos, sănătos, uniform. Poate fi folosit atât singur, cât și sub machiaj. Conține multe ingrediente bune printre care vitamina A, E, niacinamide și cranberry water care este un bun antioxidant. Textura este plăcută, se absoarbe repede în piele și nu este lipicios. Îmi place.

     Primerul Resist Anti-Aging Smoothing Primer Serum SPF 30 de la Paula’s Choice este, după cum vedeți, singurul dintre cele trei pe care le dețin, cu factor de protecție solară – SPF 30. Textura lui este de ser, foarte plăcută și cea mai lejeră dintre cele trei. Aproape că nu îl simți. Este incolor și nu are miros, iar tenul devine mat și catifelat, numai bun să aplici restul machiajului. Ingredientele benefice tenului sunt multe, serul fiind bogat în antioxidanți reparatori pentru a reduce semnele distrugerii celulare cauzate de mediul înconjurător. Mai conține ingrediente anti-iritante și hidratante, și nu conține nici un fel de ingredient dăunător pielii. Este singurul primer, dintre cele 3, pe care l-am folosit și singur, fără a aplica alt tip de machiaj peste. Și asta pentru că îmi place maxim textura de ser și pentru că este singurul cu SPF. 

      Îmi plac și folosesc cu mare drag toate cele 3 primere, în funcție de machiajul dorit. Pentru un machiaj simplu, glowy apelez la essence și la MustaeV, pentru un machiaj mai mat apelez la Paula’s Choice. Fiecare dintre cele 3 primere se simte bine pe piele și menține tenul hidratat. Ingredientele lor sunt bune, iar texturile foarte plăcute. Pe denumirile lor, v-am pus link unde le puteți găsi, iar primerul essence se poate găsi la standurile essence din majoritatea supermarket-urilor, hypermarket-urilor, în rețeaua de magazine dm drogerie markt și în multe alte magazine de profil. 

Voi ați avut/folosit vreun primer dintre acestea? Cum vi s-a părut?

Ce alte primere v-au plăcut?

17 comentarii la „3 primere pentru ten

  1. Mie mi-a placut mult primerul de la Ordinary. Si cred ca de la Benefit am mai avut ceva interesant. Pe acestea nu le-am folosit.

  2. Momentan nu folosesc niciun primer dar imi hudratez tenul inainte de a mi aplica fondul de ten ❤️ Din cele 3 primere nu am incerc niciu unul 🤦

  3. Chiar eram în căutarea unui primer Bun și pe care sa nu regret ca am dat o sumă. Având în vedere la cât de des folosesc eu full makeup…. Dar toate par a fi destul de interesante. Și chiar le voi căuta și eu.

  4. Il am si eu pe cel de la Paula’s Choice, dar chiar nu il incercasem pana acum. Folosesc primer pentru ten numai cand imi realizez un machiaj mai complex si vreau sa reziste mai mult, dar am atat produse pentru pori cat si pentru iluminarea tenului.

  5. Nu am folosit nici unul dintre cele 3 primere mentionate de tine,eu folosesc de la Benefit Pore fessional,pentru ca este indicat tenurilor grase, cu porii dilatați,adica exact tenul meu.

  6. L-as incerca pe cel de la Essence pt ca imi place sa vad tenul sanatos, glowy. Multumesc pentru recomandari. ❤

  7. De regula nu prea ma machiez dar daca o fac, un ruj si un rimel imi ajung insa, daca am un eveniment make up artistul care ma machiaza foloseste primer fara doar si poate. Oricum un paula’ s choice n as refuza niciodata! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *