Farmec deschide primul centru Gerovital din Oradea

     Farmec continuă expansiunea națională a rețelei de magazine de brand prin inaugurarea primului magazin Gerovital la Oradea. Acesta este primul magazin deschis de compania clujeană în anul 2018, urmând ca până la finalul anului să fie inaugurate alte 9 spații comerciale proprii.

      „Succesul care a însoțit fiecare deschidere a magazinelor Gerovital de anul trecut ne-a determinat să continuăm și în 2018 extinderea masivă a rețelei de  magazine proprii. În acest an, ne-am propus să deschidem alte 10 noi magazine de brand, prima inaugurare având loc la Oradea – orașul care reunește atât de mulți admiratori ai brandurilor noastre. Cu un design modern și elegant, noul magazin Gerovital își așteaptă vizitatorii cu o gamă variată de produse, consultanță de specialitate și scheme de tratament personalizate, elaborate de către consultanții noștri de frumusețe, în funcție de necesitățile proprii ale tuturor consumatorilor. Astfel, începând cu luna iunie, toți iubitorii brandurilor Gerovital și Aslavital se vor bucura de acces rapid la produsele preferate, dar și de o serie de surprize și oferte speciale, pregătite pe tot parcursul anului” a declarat Mircea Turdean, Director General al Companiei Farmec.

    Primul magazin Gerovital din Oradea a fost inaugurat în data de 16 iunie și este situat la parterul Centrului Comercial Lotus, amplasat pe Strada Nufărului, numărul 30.

   Noul centru Gerovital are o suprafaţă de 64 de m2, iar lucrările de proiectare şi amenajare ale acestui spațiu au durat aproximativ  o lună.

    Pe parcursul întregului an, consumatorii Gerovital vor fi așteptați în cadrul magazinului cu multiple surprize și noutăți, printre care teste gratuite de dermoanaliză, demonstrații periodice de machiaj cu produse din prima gamă de cosmetică decorativă – Gerovital Beauty, cât și oferte promoționale și activări speciale. 

    Testele de dermoanaliză reprezintă o facilitate disponibilă exclusiv în magazinele de brand Farmec și Gerovital. Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii. În funcţie de rezultatele obținute, Consultanții de frumusețe prezenți în magazin le pot recomanda consumatorilor produse specifice necesităţilor lor şi pot concepe scheme de tratament personalizate.

     În cadrul magazinului, sunt disponibile produse de îngrijire a tenului, părului și corpului, din gamele brandurilor Gerovital și Aslavital.

     În iunie 2018, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 14 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Râmnicu Vâlcea şi Oradea.

     Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media: Facebook: Farmec Romania, Instagram: Farmec, Site şi magazin online: Farmec.ro și Site campanie Unirea la Feminin: Unirealafeminin.ro.

Dragi cititoare din Oradea, ați fost la magazinul Gerovital? Ce produse folosiți de la acest brand?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.