Laboratoarele Fiterman, Cremă Mască Anti-Age HA

      Producătorul de produse farmaceutice Fiterman Pharma a creat sub egida Laboratoarelor Fiterman o gamă de produse dermatocosmetice ce se adresează atât femeilor, cât și bărbaților. Dezvoltată sub rigori farmaceutice, întreaga gamă de produse dermatocosmetice Anti-age HA se bazează pe utilizarea moleculelor de superacid hialuronic și nanoacid hialuronic, cu capacitatea înaltă de a pătrunde atât în straturile superficiale, cât și în cele profunde ale pielii, având ca efect diminuarea aspectului ridurilor.

     Crema mască anti-age HA (75 ml) are dublă întrebuințare: cremă de noapte și mască, în funcție de cum o aplicați. Ca mască se aplică în strat gros, pe față, gât și decolteu, de două ori pe săptămână, iar ca și cremă de seară se aplică zilnic, în strat subțire. Textura este plăcută, ușoară, se absoarbe foarte rapid în piele și nu lasă peliculă grasă sau lipicioasă. Mi se pare o cremă destul de bună, chiar dacă acidul hialuronic (sodium hyaluronate) se află spre sfârșitul listei de ingrediente, deci se află într-o cantitate mică. În schimb, efectul antirid este potențat și de celelalte ingrediente: esteri de jojoba, extractul de evodia rutaecarpa (o specie de copac asiatic ale cărui fructe au efecte relaxante, calmante), glicerină, vitamina E și altele. Și, în afară de parfum (care se găsește spre sfârșitul listei), are o listă curată de ingrediente, fără alte pericole. Nu necesită clătire și o găsiți AICI la prețul de 47,60 lei. Raportul preț – calitate o face o cremă bună, de încercat.

    Știm că ridurile din jurul ochilor sunt primele care își fac apariția. Pentru a le estompa și a ne oferi o privire întinerită, Laboratoarele Fiterman au creat Crema contur ochi anti-age HA (15 ml), pentru a veni în completarea Cremei mască anti-age HA, de mai sus. Crema pentru ochi are o textură mai delicată ca cea de față, mai ușoară, ce permite absorbția imediată în piele, hidratând zona instant. Și aceasta conține parfum, este un parfum plăcut, proaspăt, floral. Printre ingrediente eu văd alcohol (alcool), dar cred că, din greșeală, s-a strecurat o virgulă între Cetyl și Alcohol, virgulă care nu avea ce să caute acolo. Pentru că ingredientul Cetyl nu există ca atare, ci în combinație cu altceva. Practic este o proprietate a unui ingredient, nu un ingredient de sine stătător. Fără virgula aceea am fi avut Cetyl Alcohol, care este un alcool gras utilizat ca emolient, nu este iritant și este considerat sigur pentru utilizarea în produsele cosmetice. Eu așa zic. Dacă cumva greșesc, iar Cetyl și Alcohol sunt 2 ingrediente distincte, atunci atenție: crema conține alcool. Deci pentru cei care nu tolerează produsele cu alcool și cu parfum, ați fost avertizați. Crema contur ochi costă 32,13 lei și o găsiți AICI

↑ ingrediente Crema mască Anti-Age HA ↑

     Pe lângă aceste 2 produse, în gama ANTI-AGE HA mai există o loțiune demachiantă Anti-Age HA, o cremă de zi Anti-Age HA și o cremă de noapte Anti-Age HA. Nu eram foarte familiarizată cu brandul acesta, dar se pare că Fiterman Pharma este recunoscută pentru cei peste 20 de ani de excelență în fabricarea de medicamente, suplimente, dispozitive medicale și cosmetice. Mai multe detalii găsiți și pe pagina de Facebook Laboratoarele Fiterman.

↑ ingrediente Crema contur ochi Anti-Age HA ↑

Ați încercat vreun produs creat de Laboratoarele Fiterman? 

4 comentarii pentru “Laboratoarele Fiterman, Cremă Mască Anti-Age HA

  1. nu am incercat , stiam ca e o firma farmaceutica , probabil asta e prima lor linie de ingrijire cosmetica ..si …arata foarte bine 🙂 ingredientele active anti-age sunt ultranecesare daca vrei sa amani putin trecerea timpului 🙂 si ambalajele sunt atragatoare , culoare mov ( pai nu suntem noi in trend ) ??? :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.