Sunt super entuziasmată azi pentru că tocmai ce mi-a ajuns advent calendar-ul essence! Am rugat un prieten din Germania să-l caute și să mi-l ia, pentru că la noi nu se aduce și nu l-am mai găsit nici online, pe niciun site. L-a găsit într-un magazin din rețeaua dm drogerie markt și mi-a zis că mai aveau destule. A costat 24,95 €. Mi l-am dorit foarte mult, sunt mare fan produse essence.
Știți care-i treaba cu advent calendarele, da? Sunt seturi de produse (full-size și/sau mini-uri), care apar, de obicei, înainte de ultima lună a anului, pentru ca, în decembrie, în fiecare zi (cine are răbdare, că eu nu…) să deschidă câte un compartiment din set ca să descopere un produs surpriză. Conceptul vine din religie când în fiecare zi din decembrie, până la nașterea lui Isus, în biserici erau ținute anumite slujbe, care anticipau venirea lui. Cu timpul, ideea s-a răspândit și uite așa anticipăm noi acum Crăciunul, deschizând ușițe prin diverse advent calendare, cu produse cosmetice sau de alt fel. Mie-mi plac mult aceste calendare, am mai avut anul trecut unul de la NYX de care am fost absolut îndrăgostită. Anul acesta mi l-am dorit mult pe acesta de la essence. Evident că nu am răbdare și le deschid chiar dinainte de decembrie. Azi l-am primit și deja am deschis 3 ușițe. Cu greu m-am abținut să nu le deschid pe toate 🙂
Așadar azi vă arăt cele 3 produse essence descoperite. Calendarul este drăguț colorat cu motive de iarnă, sugerând camera cu bradul împodobit, cu șemineul pornit, prăjiturele pe masă, totul în așteptarea lui Moș Crăciun. Este acea perioadă a anului – spiritul Crăciunului se simte în aer. Ca să treacă mai ușor zilele până pe 25 decembrie, avem acest calendar, care îndulcește așteptarea prin descoperirea zilnică a surprizelor essence. Calendarul este destul de înalt (aprox. 37 cm), se deschide ca o carte, iar zilele nu sunt puse în ordine, ci aleatoriu.
Prima zi – 1 decembrie – are ca surpriză 4 in 1 mini nail file și un mesaj care mi se potrivește perfect „happiness is freshly-manicured nails” („fericirea este o manichiură proaspătă”). Pila de unghii cu 4 fețe (de la fină la abrazivă), e tare drăguță așa mini cum e, cred că va fi o plăcere să o folosesc.
Ziua a 2-a are în spatele ușiței un lac de unghii I love trends în varianta mini, de doar 5 ml. Nuanța e 03 me & my snowflakes – high gloss nail polish (cu strălucire intensă). Culoarea este plină și, într-adevăr foarte lucioasă, am încercat-o deja. De abia aștept și celelalte lacuri să văd cum sunt, știu că ar mai trebui să mai fie câteva. Un nou mesaj pe spatele ușiței „a girl without beautiful nails is like winter without snow” („o fată fără unghii frumoase e ca iarna fără zăpadă”).
A 3-a zi aduce un ruj Long Lasting Lipstick în nuanța 16 I am yours! V-am scris AICI despre un alt ruj essence Long Lasting pe care l-am iubit mult. Rujul este cremos, i-am făcut doar un swatch pe mână, este un corai roze, cred că va fi perfect pentru un look soft de birou. Mesajul de pe ușă „a smile and a lipstick are the best a girl can wear” („un zâmbet și un ruj sunt cele mai bune lucruri pe care le poate purta o fată”). Observați că ambalajele produselor au motive de Crăciun, sunt design-uri speciale doar pentru acest advent calendar și sunt ediție limitată.
Eu atât am deschis, dar vă invit pe pagina de Facebook a blogului, deoarece am de gând ca, în fiecare zi, să vă arăt ce conține calendarul mai departe. Și, apropo, vedeți că prin magazine la noi trebuie să fi ajuns colecția awesoMetallics, despre care v-am scris AICI și cred că veți găsi încă o colecție nouă, limitată: made to sparkle, din câte știam eu.
Ce advent calendare aveți voi sau pe care v-ar plăcea să-l aveți?
Vă plac sau nu?
Ce tare!
Ma bucur c ai reusit sa l gasesti si tu
Anul trecut mi am rugat toate prietenele sa mi l caute in magazine, dar nu mai era 🙁
De cum am văzut că ți l-ai comandat și că era out of stock, imediat am dat un telefon în Germania și am pus pe drumuri un prieten drag, care s-a chinuit ceva până la găsit. 🙂 Te pup, Andra!
Ce imi plac advent calendarele. Sunt pline de produse faine. Mi l-am achizitionat si eu pe cel de la Douglas 💘
Mi-a făcut cu ochiul și acela. Cum e? 🙂
Imi plac tare mult, eu nu l-am mai prins pe stoc, l-am luat pe cel Douglas ca si anul trecut si saa vedem ce mai gasim.
Wow, arată minunat, acum m-ai făcut să mi-l doresc și eu foarte mult 😉
Am mai vazut la cineva recent. Foarte faina ideea, dar nu stiu daca as avea rabdare sa deschi o chestie pe zi ;))
Foarte frumoase aceste calendare, le ador…poate voi primi si eu unul.
Este chiar adorabil! Il gasim de pe acum in magazine? daca da, ai idee si la ce pret este? Chiar ma tenteaza 🙂
O idee drăguță, îmi plac mult astfel de calendare, dar și produsele ascunse!
Eu abia aștept momentul în care vor apărea și la noi advent calendars. Am văzut in UK unele suler tari!
Să ştii că şi eu îl voi căuta! Este tare frumos şi misterios! 😉
Nu am cumparat niciodata un astfel de calendar cu produse, dar ideea este misto rau! Chiar poti face o surpriza placuta oricarei fete cu o astfel de alegere! 🙂
Ce fain e calendarul! Sa-l folosesti cu placere. Eu am avut anul trecut de la Nyx cu farduri si mini rujuri Soft Matte pe care le folosesc si in ziua de azi. Sa vedem anul acesta calendarul Nyx.
Ce tare e calendarul. Mi-ar placea sa fie mai multe astfel de calendare si la noi.
E super calendarul, mi se pare frumoasa ideea sa descoperi in fiecare zi un produs nou, pacat ca nu se gaseste si la noi.
Imi place calendarul si ideea. Mi-as dori si eu acest calendar si imi pare tare rau ca nu se gaseste la noi. Nici n-am a cine sa apelez ca sa mi-l aduca. Ar fi interesant sa-l am
Omg cât de drăguț poate să fie!
Arata tare dragut Advent Calendarul de la Essence :)! Anul acesta imi doresc si eu un Advent Calendar, care sa imi faca asteptarea mai usoara :)). O seara frumoasa!
Ce rău îmi pare că nu e și la noi 🙁 O să văd ce firme le aduc și la noi, sper să-l prind pe cel de la nyx <3
Imi plac mult calendarele de advent si produsele cosmetice – miniaturi. Anul acesta l-am cumparat pe cel de la Douglas, au avut o promotie frumoasa (3 la pret de 2 ). Si al tau este minunat ! Imi place Essence !
Imi plac foarte mult calendarele advent dar din pacate nu am avut nici unul pana acum, acesta este foarte dragut.
Ador calendarele advent
Imi plac foarte mult calendarele advent
Ador aceste calendarele advent!
Ma atrag calendarele acestea…pentru ca imi plac surprizele si parca in fiecare zi sa deschizi inca o usa surpriza este ceva extrem de dragut…ma bucur ca un copil 🙂
Ce bine arata calendarul
Vreau și eu
Unde il gasesc?
Te pup multa bafta in ceea ce faci