Bioderma Sensibio AR BB Cream, review

Bioderma este brand-ul la care eu apelez dese ori și pentru diverse probleme și din plăcere. Produsele lor se diversifică mereu și adresează din ce în ce mai multe afecțiuni ale pielii. Doar în ultimele 5 luni am descoperit 3 produse noi, destinate tenului problematic și vreau să vă spun și vouă despre ele. Astăzi, vă prezint un produs pentru fetele care au tenul sensibil predispus la roșeață sau cuperoză: Sensibio AR BB Cream. Este un bb cream (cremă colorată) tratament anti-roșeață pentru un ten impecabil. Reduce roșeața prin acțiunea asupra factorului biologic responsabil pentru vasodilatație, protejează împotriva eritrozei agravate de razele UV, uniformizează tenul și îi redă luminozitatea pentru o piele fără cusur.

Folosesc acest bb cream și când tenul meu nu este în cea mai bună formă, dar și pentru că-mi place acoperirea și finish-ul final. Îmi calmează tenul și se simte foarte confortabil pe față, cumva răcoritor. Cred că se găsește doar în varianta light, eu nu am văzut și alte nuanțe. Deși este puțin mai închisă decât ar fi trebuit pentru un „light”. Numai că se adaptează cumva la nuanța pielii și aspectul final este unul ok. Reușește să acopere bine zonele roșiatice ale feței, uniformizând culoarea tenului. 

Textura este plăcută, fină și se întinde ușor. Un aspect natural obțin atunci când folosesc o pensulă sau un beauty blender, deși eu sunt fan degete. Am impresia că rămâne mult produs și pe burețel și pe pensulă și de multe ori folosesc degetele pentru aplicare. Dar, pentru un aspect cât mai natural mai bine este aplicat cu beauty blender-ul sau o pensulă de fond de ten. Finish-ul ar trebui să fie mat. Nu e nici mat, nici luminos, este undeva la mijloc. După câteva ore bune de purtare, tenul începe să lucească și este nevoie aplicarea unei pudre, pentru a-l ține sub control, mai ales, acum vara.

Un mare plus este SPF-ul 30, deci folosesc doar acest bb cream, fără a mai fi nevoie de altă cremă cu factor de protecție solară. Deși un minus ar fi parfumul care este ultimul ingredient din listă. Fiind ultimul din listă, este, totuși într-o cantitate foarte mică. Prețul recomandat este în jur de 65 lei, dar o găsiți în unele farmacii online și cu puțin peste 50 lei. 

Pe lângă Sensibio BB Cream SPF 30, gama AR (anti-roșeață) mai conține și soluția micelară Sensibio H2O AR –  pentru tenul sensibil predispus la roșeață. O am și pe aceasta (ați văzut-o în poze), e minunată, și crema Sensibio AR pentru îngrijirea zilnică, ultra-calmantă, care reduce și previne roșeața. 

În concluzie, mi se pare mai mult decât un bb cream. Calmează tenul, senzația este plăcută, de confort, reușește să acopere zonele roșii și uniformizează aspectul tenului. Îmi place tare mult.

#indraznestesaportirosu 

9 comentarii la „Bioderma Sensibio AR BB Cream, review

  1. Acesta este chiar bb-creamul meu preferat. L-am recumparat deja de cateva ori, il folosesc impreuna cu crema de fata din aceeasi gama Sensibio AR. Sunt mare fana a gamei Sensibio de la Bioderma, incredibil de buna pt tenul sensibil.
    Singurul minus e ca nuanta light e de fapt una medium, dar asa cum ai spus se uniformizeaza destul de bine. I like it 🙂

  2. N-am incercat nimic de la ei chiar daca am auzit de foarte multe ori ca produsele lor sunt foarte bune. Cel mai probabil imi voi lua cate ceva de la ei cat mai curand.

  3. si eu am avut bb-creamul de la bioderma . un produs bun . si sa stii ca si mie tot cu degetele imi place sa aplic genul asta de produse . chiar nu pot cu bureteii aia :)))

    • Eh, eu pot cu burețeii, dar mi se pare că irosesc produs, că rămâne mult pe ei. Poate doar e impresia mea, nu știu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *