Păr puternic, strălucitor și sănătos cu Parusan

     În timp ce începutul toamnei ne încântă cu zile senine și soare, noi, femeile, suntem preocupate de noile trenduri ale sezonului toamnă-iarnă. Noul sezon nu trebuie să ne ia prin surprindere, noi ținute pentru evenimente, noi haine pentru zilele mohorâte și noi perechi de pantofi pentru a cuceri lumea. Nu trebuie, însă, să uităm de cel mai important accesoriu din acest sezon: un păr sănătos, plin de vitalitate și puternic. După vară, însă, părul este deja mult mai fragil, uscat, subțiat, degradat, iar sezonul rece și perioada aglomerată și stresantă care ne așteaptă, vor accentua starea precară a firelor de păr. Parusan vine în ajutor.

Must have-ul noului sezon: părul puternic, strălucitor și sănătos

     Gama Parusan pentru femei – Șampon Stimulator și Tonic Energizant – este tendința noului sezon în materie de health&beauty. Produsele revoluționare din gama Parusan conțin substanța activă „AnaGain™, ce are la bază extractul din lăstari de mazăre, premiată la nivel internațional pentru succesul dovedit în prevenirea căderii părului, stimularea creșterii firelor noi de păr și în combaterea îmbătrânirii acestuia. În cadrul testelor clinice complexe pe un eșantion reprezentativ din rândul femeilor, s-a observat că, după o durată a tratamentului de numai trei luni, gama Parusan previne semnificativ căderea părului și ajută la accelerarea creșterii numărului de foliculi de fire de par în cadrul fazei active (anagene) de creștere, rezultat ce influențează direct îndesirea părului.

     Parusan – formula unică de îngrijire a părului destinată femeilor, are la bază numai ingrediente de calitate superioară: biotina, L-arginina și vitamina E, ce asigură în mod direct aprovizionarea cu substanțe nutritive concentrate la nivelul scalpului și a rădăcinii firului de păr. Destinat părului rar și în cazul pierderii difuze a părului, Parusan – Șampon Stimulator și Tonic Energizant – acționează în 3 direcții simultan:

  • Stimulează circulația la nivelul scalpului
  • Favorizează hrănirea pielii capului cu substanțe nutritive 
  • Reduce căderea părului și accelerează faza de creștere a părului

      În medie, peste 30% dintre femei sunt afectate de căderea părului, deși cauzele diferă de la caz la caz. Gama Parusan este tratamentul care ajută la contracararea acestor factori agresivi, prevenind căderea părului și întărind firul de păr. Completează-ți ținuta de toamnă cu un păr frumos și sănătos, mai des și mai puternic.  

     Tratament și mod de aplicare: PARUSAN® Șampon Stimulator: Se aplică pe scalp și se lasă să acționeze asupra pielii capului timp de 2 – 3 minute, apoi se clătește cu o cantitate mare de apă. Pentru utilizare zilnică.

     PARUSAN® Tonic Energizant – Se aplică ușor, după spălarea părului, prin masarea pielii capului. Nu se clătește, se lasă să se usuce, iar părul poate fi coafat în mod obișnuit. Pentru o formulă completă, se folosește împreună cu Parusan Șampon Stimulator.

Le-ați încercat? 

💜

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.