Recunosc că nu folosesc fond de ten. Știți de ce? Pentru că nu-mi place aspectul de plastic – fantastic pe care îl capătă fața noastră de la majoritatea lor. Asta nu înseamnă că nu am folosit niciodată unul. Nu. Doar că nu e un „must” pentru mine și pentru ritualul meu de înfrumusețare zilnică. Prefer să arăt de plastic doar la ocazii gen nunți, botezuri, instalări de windows și inaugurări sufragerie 😉 când sunt permise și acceptate excese de plastifiere. 🙂
Ei bine, aflați că am găsit unul pe care aș putea să-l folosesc zilnic. Eram foarte curioasă despre brandul MustaeV, despre care ne vorbește atât de frumos Tavia de ceva timp. Așa că, drăguța de ea, mi-a dat, spre testare, câteva mostre din fondul de ten Skinny Tint. Am avut 2 nuanțe: Innocent (cea mai deschisă nuanță) și Bright Beige (următoarea nuanță deschisă).
Cum este?
1. Ușor. Nu-l simți pe față. Consistența lui e lichidă, fluidă, nu cremoasă, poate că de asta și se simte așa de ușor pe ten. Are o textură siliconată, care-mi place la nebunie. După aplicare fața mea devine atât de fină, netedă, aproape impecabilă, ca a unui bebeluș.
2. Acoperirea este medie. Aspectul final nu e de „plastic” ci natural. Acoperă ce e de acoperit (micile imperfecțiuni ale tenului) și uniformizează nuanța tenului. Ce-mi mai place de mor la Skinny Tint e faptul că e mat. Și se menține așa câteva ore bune. La mine au fost aproximativ 5 ore. Iubesc produsele mate și tare mi-e că va intra în top 5 cele mai îndrăgite/folosite produse cât de curând.
3. Hidratant. Skinny Tint beneficiază de sistemul Moisture Capture care previne evaporarea apei din piele,
menținând-o hidratată. Nu am încă ingredientele acestui fond de ten, ca să vă pot spune care-i responsabil cu menținerea apei în piele. Cred că am găsit o listă pe internet, care sună tare bine, sunt doar ingrediente benefice (nu alcool, nu parfum) însă, până nu am lista oficială de ingrediente de la Mustaev, nu pot decât spera să fie alea 🙂
menținând-o hidratată. Nu am încă ingredientele acestui fond de ten, ca să vă pot spune care-i responsabil cu menținerea apei în piele. Cred că am găsit o listă pe internet, care sună tare bine, sunt doar ingrediente benefice (nu alcool, nu parfum) însă, până nu am lista oficială de ingrediente de la Mustaev, nu pot decât spera să fie alea 🙂
4. Destul de rezistent, în sensul că intră bine în piele și e nevoie și de demachiant, nu doar de cleanser ca să-l poți da jos.
5. Are factor de protecție solară 20. Cam mic, dacă mă întrebați pe mine. Dar, oricum, mult mai bine față de altele, care nu au deloc.
Din câte am înțeles de la Tavia, cei de la MustaeV sunt deschiși comunicării și orientați mereu spre îmbunătățirea produselor lor, în funcție de cerințele și nevoile consumatorilor. Mai rar așa ceva. Dacă este adevărat, mai au de la mine încă o bilă albă. În felul ăsta vor ajunge departe și vor avea și respectul clienților lor.
Despre brandul MustaeV trebuie să știți că e o companie coreeană localizată în cartierul Cheongdam Dong în Seoul – Coreea de Sud. Brandul se distinge prin efortul susținut de a dezvolta culori noi și cosmetice high quality care să ofere pigmentare intensă, aderență și durabilitate bună a culorilor. Și se pare că și reușesc acest lucru. Numai cuvinte de laudă are Tavia la adresa lor. Ea le cunoaște cel mai bine produsele. A testat multe și recunoaște deschis că nu le poate găsi defecte. Vă recomand să îi citiți articolul „Why I hate MustaeV” și veți afla mai multe informații despre brand și despre calitatea produselor lor.
În concluzie, vă spun sincer că Skinny Tint Foundation mi-a atins o coardă sensibilă pe mai multe planuri: textura siliconată, aspectul mat și natural, capacitatea de a hidrata în același timp. Ce îi pot reproșa e SPF-ul mic, mi-ar fi plăcut să fie de cel puțin 30 și ambalajul că nu e opac. Conținutul ar fi fost mai bine protejat de razele soarelui, pentru a nu-și pierde din calități în timp.
Vă las cu pozele acum. L-am folosit și cu primer, și fără. Works well both ways!
Fața curată
Fără primer
Cu primer
De-abia aștept să încerc și alte produse de la ei!
Zona Mov pe Facebook 🙂
Interesant produs :), eu vara nu folosesc fond de ten decat foarte rar :). Totusi imi plac cele mate.
http://www.alinapink.ro
E mat si de aceea cred ca ma voi incumeta sa folosesc mai des fond de ten. Dar doar MustaeV. 🙂
Mie nu prea mi s-au potrivit nuantele de fdt cam deschise pentru mine dar dpdv al texturii mi-a placut