Douglas Box of Beauty

      Nu am putut rezista tentației după ce am văzut o poză pe instagram cu o cutie Douglas Box of Beauty și mi-am pus și eu comanda în aceeași zi. Este ediția de toamnă a cutiei și conține 2 produse în mărime originală și 4 miniaturi de lux. Evident, că mi-am mai pus în coș încă două produse pe lângă box of beauty: Apa de toaletă „Les Gourmandises de Nina” de la Nina Ricci și o noutate DouglasHeaven Lipstick – ruj lichid mat. Din partea Douglas am primit cadou Hydrating Body Cream Douglas cu Bamboo Milk & Rice Oil din gama HOME SPA Spirit of Asia și 4 mostre: parfum The Scent for her – Hugo Boss (de care sunt deja îndrăgostită, v-am scris AICI despre el), parfum Le Péché – Eisenberg (Păcatul), cleanser exfoliant 2-in-1 Clinique pep-start și ser-ul Estée Lauder – New Dimension Shape + Fill Expert Serum. În pachet am mai găsit și o revistă Douglas. Vezi mai mult


Benefit Roller lash – super curling & lifting mascara

     „It’s sexy drama beyond belief!”  

     Azi vorbim fix despre această dramă sexy, rimelul Roller Lash de la Benefit – lansat în Februarie. L-am primit acum o lună, în varianta mini – 3.0 g – la achiziționarea unor produse de la Sephora. Am fost cea mai fericită când l-am primit, deoarece iubesc produsele Benefit.

     Deși nu dețin atât de multe produse (pe câte îmi dorește inimioara), am avut câteva mostre care au fost de ajuns să mă convingă că la ei lucrurile sunt făcute profi. Îmi place mult de tot și stilul pin-up al anilor ’70 folosit de ei la crearea ambalajelor, recipientelor, cataloagelor. Mantra fondatoarelor brandului, Jean și Jane Ford, este „make-up doesn’t have to be serious to look good”. Perfect de acord. Și motto-ul brandului – the Benefesto – este unul cu care rezonez puternic:

     Roller lash, după cum îi zice și numele, este un rimel creat pentru a da un plus de curbare genelor. Un bigudiu pentru gene. Periuța în curs de patentare este creată să „prindă”, să ridice și să curbeze genele. Pe metoda „Hook ‘n’ roll” – conform căreia e indicat să „prindem” genele cu perii scurți ai periuței, apoi să răsucim periuța către vârfuri, pentru a crea efectul de curbare și ridicare a genelor. Tot ei ne sfătuiesc, să folosim peste Roller lash și rimelul They’re real! pentru a adăuga lungime și volum. 

     Periuța, din silicon, apucă genele, le separă, le ridică și le curbează, iar efectul creat ar trebui să dureze până la 12 ore. Se îndepărtează ușor, cu orice fel de demachiant. Eu, una, folosesc bifazicul de la Sephora, care-mi place la nebunie. 
     Conține provitamina B5 și serină, ingrediente cunoscute pentru beneficiile asupra genelor și nu numai. 
    De asemenea, rimelul este water-resistant, nu waterproof. Nu mi-era clară diferența între cei doi termeni, așa că am făcut puțină cercetare pe internet. Water-resistant înseamnă că produsul nu este solubil în apă, adică dacă vă apucă ploaia sau dacă vă stropiți pe ochi cu apă, din greșeală, nimic major nu se va întâmpla cu rimelul. Dar, dacă aveți de gând să petreceți o perioadă de timp în apă, la baie, înotând sau scuba-diving, atunci vă luați adio de la rimel. Pe când waterproof înseamnă că rimelul va rămâne la locul lui chiar dacă veți face baie, veți înota sau scufunda. 
     Părerea mea: ar trebui să se numească în primul rând lifting mascara și în al doilea rând curling. Mi se pare că mai mult ridică genele și că le curbează doar într-o oarecare măsură, diferit de la persoană la persoană. În cazul meu, rimelul a reușit să-mi separe bine genele, să le „ridice” și doar într-o măsură să le și curbeze. Dar îmi place efectul obținut. Genele mele naturale sunt destul de lungi, dar cam blonde, nu așa curbate și, fără rimel, aspectul general este difuz, în ceață, neclar. 
     Rimelul mi-a evidențiat ochii, privirea, am impresia ca îmi face ochi de păpușă. Rezistă pe gene chiar mai mult de 12 ore: de obicei, eu ma machiez în jurul orei 8 dimineața și mă mai demachiez pe la 10 seara. Stă cuminte pe gene, fără să cadă, să se întindă sau strice în vreun fel, până îl dau eu jos, seara. 
     După cum spun și ei, ar fi indicat să mai folosiți un alt rimel pentru volum, peste Roller lash. Eu, mai ales acum vara, îl prefer singur, sunt mulțumită de efectul creat și vă spun sincer, mă simt mai încrezătoare atunci când îl port. Pur și simplu, îmi aduce zâmbetul pe față. 
     Uite, de aceea iubesc eu produsele Benefit: pentru că, reușesc cumva, să mă facă să zâmbesc; pentru că sunt ca un booster pentru încrederea în sine. 
– fără rimel – 
– un strat de rimel – 

 – mai multe straturi de rimel, vreo patru – 
     Nu uitați: If, at first, you don’t succeed, apply more… mascara!   🙂