World of Instagram – Ediția a 3-a

sau prima ediție în cazul meu.   😉

      Nu știu cum stați voi cu instagram-ul, dar mie-mi place tare mult. Când nu am timp sau posibilitatea să postez pe instagram, mă gândesc la instagram 🙂 Îmi fac strategii de creștere a contului, planuri despre conținut, critic ce am făcut și încerc să-mi dau seama ce e de făcut pe viitor. Simt că sunt lucruri pe care încă trebuie să le învăț. Așa am ajuns la World of Instagram – Ediția a 3-a, care a avut ca temă Business Instagram Accounts Impact. Nu vreau să-mi transform contul meu Insta într-unul de business, dar am aflat lucruri noi, utile, pe care de-abia aștept să le pun în practică. Am cunoscut oameni interesanți și poveștile lor despre instagram.

      Primul speaker al serii și omul care mi-a plăcut cel mai mult a fost carismaticul Vlad Eftenie. Fotograf pasionat printre multe alte calități 😀 (arhitect, profesor, expozant de fotografie, etc.), Vlad ne-a captat atenția tuturor prin felul său deschis de a fi, de a vorbi, de a glumi și în același timp de a-ți transmite tot ce ai nevoie să știi. Cred că ne-a vorbit o oră, dar aș mai fi stat să-l ascult încă trei. Ca să generezi mișcare (like-uri, engagement, etc.) content-ul de instagram trebuie gândit cu mare atenție, deoarece imaginea este regina comunicării. Exact așa văd și eu instagram-ul: o poză este esența unei experiențe, unei trăiri, unui sentiment, unei zile sau unei idei pe care vrei să o transmiți urmăritorilor tăi. Această comunicare vizuală între tine și urmăritorii tăi este esențială. Vlad ne sfătuiește să devenim creativi, atenți la ce ne înconjoară și să ieșim cât putem din zona de confort ca să ne descoperim pe noi, dar și ca să descoperim lucrurile minunate care ne înconjoară. Pentru editarea fotografiilor ne-a spus că Snapseed-ul este perfect, nu avem nevoie de mai mult. Îmi plac mult pozele lui Vlad, mereu reușesc să surprindă povestea nevăzută și să o redea mai departe. Acesta este contul lui în cazul în care sunteți curioase. De-abia aștept următorul eveniment cu el, la care sper să poată vorbi mai mult (o zi întreagă de preferat 🙂 ). E o plăcere să-l asculți. 

Strange dream @veftenie

Autumn umbrella @veftenie

     Partea de business a Instagram-ului ne-a fost dezvăluită de Cristi Ungureanu (Marketing Strategy – Global Records). Hashtag-uri, comunitate, cifre, like-uri, grupuri de engagement sau de suport sunt lucruri pe care trebuie să le știi și cu care să jonglezi dacă vrei să-ți crești comunitatea. Vă spun sincer că sunt extrem de multe detalii la fiecare aspect, care trebuie studiate pe îndelete și nefiind nici interesată de partea de business a Insta, am prins doar câteva informații. Dar mi-am propus o aprofundare personală a unor aspecte. Calitate & atenție. “Trebuie să îți pese de comunitatea ta!”, ne-a spus el.

    Ultimul speaker, Gabriela Simion – travel, lifestyle, beauty and food blogger, ne-a povestit cum a evoluat pe Instagram, punând în practică sfaturile atât legate de conținut, cât și cele legate de business. Dacă ești constant, iar conținutul tău inspiră pasiune, perseverență, muncă, contul va progresa. Gabriela menține acum activă o comunitate de 65k followers. 

     În pauzele dintre speakeri, ne-am delectat cu gustări din partea partenerului premium la eveniment Lidl România, iar ora fiind destul de înaintată am putut servi și câte un pahar de vin oferit de Domeniile Sâmburești. F64, Flormar, Beauty One, PureShapes, Prăvălia Mică, Aqua Carpatica, DALB – Creator de frumos, au contribuit, de asemenea, la organizarea acestui eveniment util.

   Așadar, o seară minunată mi-a arătat că în spatele oricărui cont de Instagram de succes este multă muncă, constanță, conținut de calitate dar și o strategie bine pusă la punct. Respectând aceste guideline-uri, cu toții vom ajunge să avem un feed curat, frumos, care să ne inspire și să avem, desigur, cifre relevante.

Voi cât de mult apreciați Instagram? Ce sfaturi dintre acestea urmați?

14 comentarii pentru “World of Instagram – Ediția a 3-a

  1. Chiar e o placere sa il asculti pe Vlad Eftenie. Vorba ta, as mai fi stat inca 3 ore acolo, sa vorbeasca despre Instagram si eu sa bag la cap :)))
    Putem sa ne inscriem la niste cursuri, ai vazut ca ne povestea ca tine si asa ceva!

  2. Ce-mi place asta cu…”imaginea este regina comunicarii”!
    Observ ca este important ca pozele sa aiba o poveste…stiu ca multi spun asta, dar cred ca incep si eu sa inteleg exact la ce se refera. De asemenea, Instagram-ul este plin de hastaguri, asa ca trebuie sa invatam sa le folosim!

  3. Am citit cu drag și interes sa văd sintetizarea acestei conferințe. Snapseed folosesc și eu. Rar, dar na …. ar fi extrem de interesant sa particip la un seminar de genul. Instagramul ma preocupa mult in ultimul timp

  4. Ce interesant 🙂 eu am inceput sa stau mai mult pe Insta decat pe Fb si sunt atatea de descoperit despre platforma, in fiecare zi:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *