Melkior, Matte Stain, review + CONCURS Încheiat

       Sunt sigură că știți deja de ultima lansare Melkior → Matte Stain – noul ruj lichid mat. A vuit toată blogosfera de beauty și nu numai. Și eu am fost la fel de entuziasmată de acest lucru. Îmi place tot ce este mat: farduri, rujuri, you name it… deci am fost foarte intrigată de noua lansare mată.

       Din partea Melkior am primit spre testare, în avanpremieră, un astfel de ruj mat în nuanța JOY și sincer a fost un „joy” pentru mine să-l descopăr. În total sunt șase nuanțe, destul de îndrăznețe zic eu, dar sigur vor îmbunătăți gama și cu altele, pe viitor: Sexy, Happy, Joy, Ecstasy, Daring, Faithfully. Are în compoziție câteva ingrediente hidratante (jojoba esters, ceară din semințe de floarea soarelui, unt de shea), care nu usucă buzele.

  • Rujul este cu adevărat mat și extrem de pigmentat.
  • Culoarea se obține dintr-o singură aplicare (hai poate două 🙂 ).
  • Tind să zic că nu usucă buzele, dar, mai înțelept este să exfoliem delicat buzele și să le hidratăm, înainte.
  • Rezistența rujului este wow! Stă pe buze la bine și la greu. Doar dacă mănânc ceva ce conține ulei, atunci se mai șterge, dar nu dispare de tot. Așadar nici demachierea lui nu-i floare la ureche. Am încercat cu cleanser, cu apă micelară, cu săpun lichid, cu șervețele uscate și nu a mers. Doar cu demachiant pe baza de ulei (ex. bifazic, ulei demachiant) se îndepărtează în totalitate. Știți cu ce nu am încercat și s-ar putea să meargă, cu lapte demachiant. Încercați voi și spuneți-mi cum a fost. 
  • Periuța aplicator este bună, îmi place. Aplică ușor rujul și poți trasa conturul buzelor foarte precis cu ea. E reușită. După aplicare, așteptați puțin fără să atingeți buzele între ele ca să-i dați timp să se usuce frumos. Se usucă repede, nu veți aștepta mult.

     Prețul unui ruj este de 49,90 lei și am auzit păreri că este cam scump. Lăsând la o parte faptul că este printre cele mai ieftine rujuri mate de pe piață, calitatea produsului este cea care dă prețul. Iar Matte Stain este un produs calitativ. Plus că la Melkior găsiți mereu reduceri și promoții de nu putem ține pasul cu ele. 

↑ imediat după aplicare ↑

↑ după ce s-au uscat ↑

     Colecția mea de Matte Stain acum s-a mărit, pe lângă nuanța Joy, mai am și nuanțele Faithfully și Sexy. Joy este un corai aprins, potrivit pentru vară, mare, soare. Faithfully este un nude movuliu care-mi place foarte mult, potrivit pentru un machiaj rezistent de zi. Iar Sexy este un roșu… sexy, intens. Găsiți aici toate nuanțele de Matte Stain: https://goo.gl/2HyL3n .

     CONCURS – Am o surpriză pentru voi: nuanța Joy și nuanța Sexy intră în concurs și vor fi câștigate de 2 cititoare fidele și active. Îmi păstrez pentru mine doar nuanța Faithfully de care nu mă pot despărți. Joy și Sexy au fost doar swatch-uite pe mână, pentru acest articol/concurs, nu au ajuns pe buze niciodată. 

Condiții de participare:

  1. Abonați-vă la blog cu e-mailul (în partea dreaptă pe blog, completați e-mailul vostru în câmpul Abonează-te la blog, apasă Abonează-mă și apoi confirmă înscrierea prin link-ul primit pe e-mail);
  2. Like paginii de Facebook a blogului;
  3. Share concurs pe Facebook;
  4. Lăsați-mi un comentariu cu linkul de share, cu o parte din email-ul cu care v-ați abonat (ex. maria***@mail.com) și cu nuanța dorită dintre cele două: JOY sau SEXY.

Concursul este doar pentru fete, nu se acceptă băieți de data aceasta. Începe la momentul publicării acestui articol și durează până pe 4 august. Extragerea câștigătoarelor se va face cu Random.org.

Succes, fete mov!  

♥ ♥ ♥ ♥

EDIT: A fost 1 participantă descalificată, pentru că nu a lăsat link-ul de share, iar 4 participante care nu au specificat ce nuanță doresc să câștige, așadar le-am luat în considerare pentru ambele. Pentru nuanța JOY s-au înscris 23 fete, iar pentru nuanța SEXY 16 fete. Random.org a ales cele două câștigătoare astfel: nuanța JOY pentru Raluca Ene, iar nuanța SEXY pentru Alina Corodescu. Felicitări fetelor! Aștept adresa voastră unde să vă trimit rujul. 

50 thoughts on “Melkior, Matte Stain, review + CONCURS Încheiat

  1. Nu particip la concurs ( culorile sunt foarte foarte frumoase, dar din pacate mie nu mi se potrivesc) . In gama sunt insa culori care imi plac mult : Happy, Faithfully si Daring, cred ca s-ar potrivi nuantei tenului meu si le voi cauta in magazin. Ma bucur mult ca se diversifica oferta de rujuri rezistente! .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *