Giveaway-ul de Martie

    Cam greu cu timpul liber când vrei să faci și să rezolvi multe lucruri în doar 24 ore. Nu? E ultima săptămână din martie, iar eu abia acum am găsit puțin timp liber să organizez giveaway-ul de martie. Ce să mai zic, de muntele de articole care nu vor să se scrie singure și să se pozeze singure! 🙂 Mai bine mai târziu, decât niciodată… zic eu. 
     De data aceasta, vor exista două câștigătoare, deoarece vor fi puse la „bătaie” două premii, iar giveaway-ul se va desfășura pe două „fronturi”: un giveaway aici pe blog, iar cel de-al doilea pe
Facebook. Premiile sunt diferite, așadar vă veți alege să participați la cel al cărui premiu vă doriți să-l câștigați. Vă doriți premiul de pe Facebook, vă veți înscrie acolo și veți urma condițiile de participare de acolo. Dacă vă doriți premiul de aici, de pe blog, vă veți înscrie aici și veți îndeplini condițiile concursului de aici, deoarece sunt diferite.

    Premiul de pe Facebook este un set Yves Rocher compus din: cremă restructurantă de zi și cremă restructurantă de noapte, din gama Serum Vegetal, cu ingrediente de origine naturală. Sunt creme antirid pe bază de extract de Planta Vieții (Ficoidă glacială), cultivată în La Gacilly, Franța. Condițiile de înscriere și participare le găsiți pe Facebook. 

     Premiul concursului de aici, de pe blog este un set compus din serul antirid și luminozitate Serum Vegetal de la Yves Rocher și crema de zi cu efect de fermitate SPF 15 Royal Velvet de la Oriflame. Serul Yves Rocher ajută la reducerea ridurilor, pielea își recapătă strălucirea și are o textură fluidă și hidratantă care pătrunde repede în piele. Crema de zi de la Oriflame este îmbogăţită cu ingredientul unic Infuzie de Iris Negru™, catifelează pielea și îi conferă un aspect mai ferm şi vizibil întinerit.

Condiții de participare la concursul de aici:
1. LIKE paginii de Facebook a blogului: https://www.facebook.com/ZonaMov/ ,
2. SHARE acest giveaway pe Facebook și pe orice altă rețea de socializare mai doriți,
3. ABONAȚI-VĂ cu emailul la blog – În partea dreaptă a blogului găsiți opțiunea „Abonează-te la blog!” Nu uitați să vă confirmați înscrierea.
4. LĂSAȚI UN COMENTARIU AICI, mai jos, cu: numele cu care ați dat like paginii de Fb a blogului, link-ul (link-urile) de share și adresa de email din care să lipsească una sau două caractere (ex. abc**@yahoo.com), adică incompletă pentru a fi în siguranță.
5. Opțional, dacă doriți, spuneți-mi cum reușiți voi să vă rezolvați toate treburile pe care vi le propuneți, poate aveți vreo strategie mai bună ca a mea. 

     Nu uitați: vă înscrieți la giveaway-ul al cărui premiu vi-l doriți. Dacă vă doriți ambele premii, vă puteți încerca norocul la amândouă. Nu sunt restricții. Noroc să aveți! 🙂

Perioada ambelor giveaway-uri: 26 – 31 martie 2017. Cele două câștigătoare vor fi anunțate și pe Facebook și aici pe blog, weekend-ul viitor. 

Voi verifica corectitudinea respectării tuturor condițiilor. Succes!

UPDATE: Câștigătoarea giveaway-ului este Raluca Ene. Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *