Parfumurile Tesori d’Oriente

     Azi eu vă întreb și voi răspundeți: Ce parfum Tesori d’Oriente vă place? Ce aromă? Vă voi arăta, mai jos, toate aromele Tesori existente și voi, la final, îmi veți spune în comentarii care este aroma care v-a cucerit și pe care o folosiți cu drag. 

     Din cele mai vechi timpuri, parfumurile au făcut parte dintr-un ritual de seducție ce învăluia femeia într-o aură de mister și senzualitate. Astăzi, răsfățul din Antichitate își găsește definiția în timpurile moderne prin parfumurile atemporale Tesori d’Oriente, ce dezvăluie ingrediente exotice, originare din 5 țări de pe 3 continente.

  1. Parfumul Aegyptus și misterele Egiptului antic

Egiptenii din Antichitate iubeau frumusețea și erau recunoscuți pentru măiestria de care dădeau dovadă în crearea parfumurilor folosite atât în ritualurile religioase, cât și în arsenalul de seducție al femeilor.

Intrăm într-o călătorie mistică alături de parfumul Tesori d’Oriente Aegyptus şi simţim primele note de bergamotă, ylang-ylang și pe cele verzi-fructate unindu-se cu dulcele parfum al irisului, iasomiei și trandafirului, totul culminând cu notele oriental-lemnoase care persistă timp îndelungat pe piele. Laptele de papirus și crinul de Nil sunt ingredientele esențiale ce redau farmecul Egiptului din vremea Cleopatrei.

  1. Povești din Yemen cu parfumul Royal Oud

Fascinația celor o mie și una de nopți continuă cu esența lemnului de oud regal din Yemen, un ingredient folosit în mod tradițional pentru proprietățile sale aromatice.

Un amalgam subtil de arome orientale se regăsește în notele de vârf ale parfumului Tesori d’Oriente Royal Oudpiper, frezie, mandarină, inima bogată dezvăluind aroma de cuișoare şi piersică, totul culminând cu notele de bază – miere, note lemnoase, chihlimbar și condimente. Uleiul de susan și aroma de lemn de oud se îmbină perfect în notele unui parfum de neuitat.

  1. Aproape de Maroc cu parfumul din gama Hammam

Hammamul ne aduce mai aproape de cultura arabă, cea care a redefinit întregul concept de relaxare totală a simțurilor prin tradiția băilor ce poartă acelaşi nume.

Esența floral-orientală a parfumului Tesori d’Oriente Hammam îmbină notele de vârf de mandarină și flori de migdale cu mixul seducător de flori de portocal și iasomie. Deliciul simțurilor se încheie cu aroma de vanilie și note lemnoase de ambră și mosc. Prețiosul ulei de argan, denumit şi „aurul Marocului”, este elementul esențial care îmbogățește aroma unică a parfumului.

  1. Grecia și Floarea de Lotus (Fior di Loto)

 

Grecia Antică avea sanctuarele templelor împodobite de simbolurile florii de lotus, sugerând legătura puternică dintre zeități și această floare intrigantă, puternic aromată.

Parfumul Tesori d’Oriente Floare de Lotus reflectă legendele zeilor antici şi debutează cu aromele de portocală și piersică, ce se alătură miresmelor de iasomie, tuberoze și lăcrămioare, lăsând loc notelor finale de vanilie, mosc și lemn de santal. Aromele calde, lejere, reprezintă clipa de răsfăț care ne pune pe noi, purtătoarele de parfum, în prim-plan, suspendând timpul și lăsând totul să aștepte.

      5. Călătorie în Tibet cu parfumul din gama Mosc Alb (Muschio Bianco)

 Inspirată din înălțimile Tibetului vine o comoară neprețuită: moscul alb, aroma sublimă și inconfundabilă care ne poartă într-o lume a senzualității și armoniei, un echilibru perfect de stări.

Notele de iasomie și aldehidele sunt cele care deschid călătoria Tesori d’Oriente Mosc Alb în Estul Asiei, o călătorie ce continuă cu notele de trandafir și se încheie victorios cu notele lemnoase și moscate. Fiecare apă de toaletă (EDT) Tesori d’Oriente – 100 ml costă 26,04 lei.

Deci care e aroma Tesori care v-a cucerit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *