Întrecerea apelor micelare

     Vă spun sincer, eu nu am fost cuprinsă niciodată de nebunia apelor micelare. Toată lumea suspina pe net sau pe unde putea după apa micelară nu știu care care face nu știu ce… Eu nu. Aveam deja un demachiant bun și un cleanser foarte bun, așa că nu m-a interesat subiectul. Prin urmare, toate apele micelare despre care vă voi vorbi astăzi, au fost primite cu diverse ocazii. 

     Pentru că ne-a „lovit” vara în plin și dintr-odată, simt nevoia să-mi curăț tenul cu o soluție mai lejeră, mai ușoară, neuleioasă, în locul demachiantului bifazic și cleanser-ului solubil în apă, pe care le prefer în mod normal. Așadar am golit dulăpiorul de cosmetice în căutarea „altceva” și așa am dat peste aceste 3 ape micelare pe care le aveam de câteva luni bune, nebăgate în seamă. Nivea – Caring Micellar Water – 3 in 1 cleansing, Ivatherm – Rosederm – Anti-redness micellar lotion și Bioderma – Sensibio H2O – micelle solution în varianta travel size. 

     Aveam 3 ape micelare și nu știam pe care să o folosesc, care e cea mai bună, ce ingrediente conțin fiecare… Nu mai știu cu care am început, cert e că am zis să le dau o șansă fiecăreia și uite, așa după ce le-am folosit pe toate, vă scriu vouă astăzi despre ele, poate aveți întrebări, cum am avut și eu la început. 

     Nivea – Caring Micellar Water – 3 in 1 cleansing – este o apă micelară bună, curăță/dizolvă bine machiajul care nu este rezistent la apă, deși pe cel rezistent la apă îl cam întinde și am avut nevoie să folosesc și cleanser-ul pentru a îndepărta de tot machiajul waterproof al ochilor. Nu are miros, curăță bine restul feței, chiar și atunci când am avut fond de ten. Nu-mi place modul de dozaj, orificiul este ori prea mare ori prost gândit, iese mult prea mult produs și astfel se termină repede. O simt destul de rece pe față, spre deosebire de alte ape micelare, dar, asta e o chestie personală. Chiar așa, voi cum o simțiți pe față: tot rece? 🙂 La 5 minute după curățirea cu apa micelară Nivea, am o senzație de uscaciune a feței, dacă nu aplic o cremă sau o loțiune tonică după. Ingredientele acestei ape sunt toate ok, nu conține iritanți sau parfum, din contră conține două ingrediente benefice tenului: ulei din sâmbure de strugure (Vitis vinifera seed oil) și pantenol (vitamina B). În descrierea produsului scrie că nu este nevoie de clătirea feței după curățirea cu apa micelară Nivea, dar vorbim puțin mai jos despre acest aspect.

     Ivatherm – Rosederm – Anti-redness micellar lotion – este o apă micelară anti-roșeață, pentru pielea sensibilă cuperozică. Stă mai bine la capitolul curățirea machiajului, dizolvă bine machiajul, chiar și pe cel rezistent la apă, deși au fost vreo două seri în care am simțit nevoia unei dischete în plus pentru a fi sigură că am îndepărtat întreg machiajul waterproof. Ca și Nivea, curăță bine fața, dar simt apa micelară Ivatherm mai lejeră pe ten, decât cea de la Nivea. La fel, nu are nici un miros, deși parcă puțin medicinal, dar foarte puțin, iar pe mine nu mă deranjează. De fapt, pe mine mă bucură când un produs nu are miros sau are un iz medicinal, asta înseamnă că nu conține parfum, deci e un produs bun, neiritant. Senzația de uscăciune a tenului la 5 minute după curățire nu este la fel de intensă ca la Nivea. Vă dați seama, că toate aceste aspecte, sunt pur personale, sunt sigură că alte fete au alte senzații când folosesc aceste două ape micelare. Voi ați încercat Rosederm de la Ivatherm? Cum vi s-a părut? Dozajul apei Ivatherm este mult mai bun, orificiul permite să curgă atât cât trebuie pe discheta demachiantă. Îmi place foarte mult această apă micelară și cum se simte pe față. La fel există specificația conform căreia clătirea nu este necesară după apa micelară Ivatherm… vorbim mai jos. 

     Bioderma – Sensibio H2Omicelle solution – este o apă micelară destinată tuturor tipurilor de piele, cât și celor sensibile, datorită formulei fără parfum și fără iritanți. Reușește să îndepărteze orice tip de machiaj, deși îi ia ceva timp, ca și micelarei Ivatherm, până să curețe integral machiajul waterproof. Orificul de dozaj este bun, prin urmare nu se risipește produs degeaba. Are o formulă foarte ușoară, numai bună pentru căldurile astea. Nu are miros și nu usucă așa tare tenul, dacă nu aplicați o cremă imediat după curățire. În afară de aceste aspecte, vreau să vă atraga atenția și asupra recipientului travel-size care mi se pare atât de drăguț! E așa mic și bondoc, mi se pare atât de simpatic, ca o bombonică… 🙂 De multe ori, am întins mâna după apa micelară Bioderma, datorită sticluței. Ingredientele, după cum spuneam mai sus, sunt toate ok. Însă iar găsim pe spatele recipientului indicația „Fără clătire”. Haideți să vorbim despre acest aspect. Ce sunt apele micelare? Sunt produse de curățare, demachiere. Deci conțin agenți de curățare, care, chiar dacă sunt mai blânzi ca în alte produse de curățare, tot nu sunt ingrediente care să ne rămână pe față. Eu îmi limpezesc fața și cu apă, după curățirea cu apă micelară. Așa mă asigur că nu-mi rămâne nimic nedorit sau posibil dăunător pe ten. Mai mult de atât: unele ape micelare conțin alcool, iar majoritatea conțin parfum. Vă doriți aceste ingrediente să vă rămână pe față? Cred că nu. 

     Așadar, cele 3 ape micelare s-au întrecut, și-au arătat puterile și „mușchii” și, după mai bine de 2 luni de folosire, vă pot dezvălui care merită locul 1, desigur, în opinia mea. Înainte de toate, vă spun că toate cele 3 ape micelare sunt bune, sunt asemănătoare, nu există deosebiri mari între ele, deși nu sunt la fel. Fiind foarte cald afară, simțim nevoia unei curățiri mai lejere, de aceea apele micelare sunt binevenite vara, dar nu uitați să le limpeziți de pe ten. Nu vă ia mult timp. Nu vă faceți, în schimb, un obicei din curățirea cu ape micelare. Cea mai bună curățire a tenului se face cu un cleanser solubil în apă, este cel mai eficient. În plus, apele micelare au apărut exact pentru situațiile în care nu ai acces la apă sau nu ai altceva la îndemână. Deci nu în locul cleanser-elor.

     Spre surprinderea mea, fiind prima dată când folosesc apa micelară, am folosit cu mare drag toate cele 3 ape micelare, pentru că toate își fac treaba într-un grad sau altul. Mi-a plăcut și faptul că au, toate, numai ingrediente sigure, nu alcool, nu parfum, nu iritanți. Cu toate acestea, am observat că am întins mâna de cele mai multe ori după Ivatherm Rosederm și Bioderma Sensibio H2O, așa că, în aplauzele dumneavoastră, câștigătoarele:

Locul 1

Ivatherm Rosederm  și  Bioderma Sensibio H2O,

Locul 2 

Nivea – Caring Micellar Water. 

Voi ce ziceți de topul meu? Sunteți de acord cu el sau aveți alte preferințe? Care este topul vostru? Ce alte ape micelare îmi recomandați să mai încerc?

4 comentarii la „Întrecerea apelor micelare

  1. Eu folosesc de la garnier si sunt foarte multumita, cea bifazica si cea pentru piele sensibila, pe cea de la bioderma o vreau neaparat, numai lucruri bune am auzit despre ea, cu cea de la nivea nu m-am inteles.. :-*

    • Am folosit și eu una de la Garnier (nu cea bifazica) și nu am fost impresionata. Cum sunt ingredientele? Chiar și acum la un an de la articol, tot spre Bioderma Sensibio si Ivatherm Rosederm întind mâna. Ba de la Bioderma a mai apărut o apă micelară Sensibio AR (anti-roșeață), care este la fel de minunată ca cea clasică. Voi vorbi desprea ea cât de curând. Te pup și mersi pentru vizită. Te mai aștept!

  2. si la mine tot acest top este valabil , iar faptul ca toti zic ca nu e nevoie sa te clatesti pe fata dupa demachierea cu ape micelare eu nu sunt de acord , dintotdeauna m-am spalat cu apa dupa . nu suport sa stiu ca ramane ceva pe piele si mi se pare logic sa indepartezi chiar si urmele de demachiant sau apa micelara . eu as mai adauga si apa micelara garnier , mie mi-au placut cele doua variante , una pentru ten sensibil si cealalta pentru ten gras .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *